Mănăstirea Râșca

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

decembrie 28, 2011

Mănăstirea Râșca este o mănăstire ortodoxă de călugări amplasată în satul Râșca (din județul Suceava), la o distanță de circa 15 kilometri de orașul Fălticeni. Biserica mănăstirii este una dintre bisericile medievale din nordul Moldovei pictate în exterior, fiind singura pictată în stil bizantin.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Aici se ajunge de pe Drumul Național Roman-Fălticeni, urmând drumul din partea stânga din dreptul comunei Vadu Moldovei și trecând apoi prin satele Bogdănești și Râșca. Mănăstirea se află la baza unui deal împădurit de pe pitoreasca vale a pârăului Râșca, afluent al râului Moldova.

Ansamblul Mănăstirii Râșca este alcătuit din următoarele 4 obiective:

• Biserica “Sf. Nicolae” – datând din anul 1542, cu transformări din anii 1611-1617,

• Turnul clopotniță – datând din secolul al XIX-lea,

• Chiliile – datând din secolul al XIX-lea,

• Zidul de incintă – datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Construirea mănăstirii

Mănăstirea Râșca este rezultatul mai multor etape succesive de construcții. Ea își trage originea în Mănăstirea Bogdănești, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către domnitorul Bogdan I al Moldovei (1359- 1365), ca să slujească ca biserică domnească în vecinătatea târgului Baia atunci întemeiat. Distrusă din temelie și pustiită de către tătari în 1510 și 1512 și apoi în 1538 de către turcii lui Soliman Magnificul, ea nu a mai putut fi reconstruită.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Revenit pe tronul Moldovei în anul 1541, domnitorul Petru Rareș a luat hotărârea, la îndemnul mitropolitului Grigorie Roșca, să construiască în apropiere, pe un deal aflat dincolo de râul Râșca o altă mănăstire, unde să mute întreaga obște de la Bogdănești. Domnitorul a dat bani episcopului de Roman, Macarie (cronicarul), după cum reiese dintr-o traducere târzie a pisaniei, ca să zidească o nouă biserică în stilul obișnuit al epocii. În construirea bisericii, episcopul Macarie a fost ajutat de logofeții Ioan și Teodor Balș.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Mănăstirea Râșca a devenit metoc al Mănăstirii Probota. Biserica construită era de dimensiuni modeste și avea hramul Sf. Ierarh Nicolae. Ea a fost împodobită ca pe una din ctitoriile lui Petru Rareș, cu picturi în frescă realizate de grecul Stamatello Kontras din Zante. De asemenea, au fost construite ziduri împrejmuitoare cu creneluri și turn, pentru a sluji la nevoie ca cetate. Sfințirea mănăstirii a avut loc la 9 mai 1542, fiind aduse atunci moaștele Sfântului Nicolae.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Arhitectura complexului

Biserica a fost ctitorită în anul 1542 de către Petru Rareș și extinsă în perioada 1611- 1617 de către vornicul Costea Băcioc.

Cântărirea sufletelor - Mănăstirea Râşca

Este de remarcat decorația picturală a bisericii, datorită fidelității cu care pictorul din 1827 a reușit să reînnoiască pe alocuri modelel originare. S-au păstrat astfel în absida altatului scene din viața Sfintei Fecioare Maria și Împărtășirea Apostolilor, iar pe pereții naosului reprezentări din Viața și Patimile Mântuitorului – Cina cea de taină, Spălarea picioarelor, Învierea lui Lazăr, Iisus în fața lui Pilat, Batjocorirea lui Iisus ș.a.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Unele dintre picturi au fost lăsate cu vechea lor înfățișare, cum este cazul portetului Sfântului Nicolae din colțul nord-estic al altarului și cu Înmulțirea pâinilor din unghiul nord-estic al naosului. În aceeași situție se află și pictura exterioară, unde cele două mari compoziții de pe peretele sudic, Judecata de apoi și Scara Sfântului Ioan Climax, amintesc maniera de tratare a acestor subiecte de către pictorii epocii lui Petru Rareș. Episcopul Macarie a fost reprezentat la capătul de jos al Scării, fiind singurul îmbrăcat în veșminte arhierești din întreaga procesiune.

Tabloul Votiv - Foto by Cezar Suceveanu

Pe peretele exterior sudic al pridvorului se află un rând de patru medalioane cu monahi (printre care și starețul Isaia).

În pridvorul bisericii se află, sub ocnița tabloului votiv, piatra de mormânt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseț povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, Petru Rareș, precum și lespedea funerară a mamei lui Alexandru Lăpușneanu.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Ambele au fost aduse aici, potrivit tradiției, din pronaosul bisericii. Pe lespedea de pe mormântul Doamnei Anastasia se află următoarea inscripție: Binecredinciosul și de Hristos iubitorul Io Alexandru Voevod, domn Țării Moldovei, a înfrumusețat acest mormânt maicii sale Doamnei Anastasia care a trecut la veșnicile lăcașuri și a fost îngropată aici la anul 7066 (1558) indiction 10, crugul lunii 7, al soarelui 11, luna Mai 2.

Alte construcții

Turnul-clopotniță – cu două etaje, prezintă elemente arhitectonice care permit datarea lui, cu oarecare siguranță, în secolul al XVII-lea.

Turnul are la bază o boltă cilindrică, construită în tehnica bizantină, dublată de arcuri frânte. La primul etaj se află camera în care a fost surghiunit, din ordinul prințului Mihail Sturdza, Mihail Kogălniceanu, pentru că ar fi uneltit împotriva domnitorului. La cel de-al doilea etaj se află clopotnița, ferestrele dinspre interiorul incintei terminându-se într-un arc frânt, specific stilului gotic.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Pe zidul nordic al turnului-clopotniță se află o placă de marmură cu următoarea inscripție: “Aici a fost surghiunit 22-XI 9-XII 1844 marele patriot Mihail Kogălniceanu 6-IX-1817 20-VI-1891 Centenar U.N.E.S.C.O. 20-VI-1991″.

Chiliile – datează din secolul al XVIII-lea (cele mai vechi sunt cele de pe latura vestică), fiind construite pe la anul 1766 de către egumenul Calistru Ene. Între anii 1821-1842, sub egumenia arhimandritului Isaia s-au construit și actualele chilii de pe latura sudică și estică, lărgindu-se totodată și vechea trapeză din 1765.

Mănăstirea Râşca - Foto by Cezar Suceveanu

Zidul de incintă – este construit de către hatmanul Gavriil Coci, fratele lui Vasile Lupu, fiind prevăzut cu turnuri la colțuri. El a fost reparat și supraînălțat, iar pe latura de nord refăcut din temelie în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Pe aceiaşi temă:

Satul turistic Râşca

Recomandă pe Facebook

Lasă un comentariu

Mănăstirea Râșca

mai 1, 2011

Simbol al continuităţii în ciuda tuturor dezastrelor istorice, naturale şi morale

Expusă parcă unui vechi blestem, Mănăstirea Râşca a reuşit să supravieţuiască în decursul secolelor, în ciuda tuturor dezastrelor istorice, naturale şi morale, jafuri, incendieri, schingiuirea călugărilor, în total peste 10 evenimente înscrise în cronica sa neagră.

Mănăstirea Râşca

Ea mai păstrează totuşi ceva din splendoarea de altădată, în primul rând un amplu fragment din fresca exterioară, reprezentând Judecata de Apoi şi Scara Sfântului Ioan Sinaitul, pictură în stil postbizantin atribuită grecului Stamatelo Kotronas.

Amice, timpul ce-a trecut e-o carte / Pe care şapte mari peceţi o strâng. / Ce vouă duh al altor vremi vă pare, / În fond e însuşi duhul vostru-n care / Acele vremuri se răsfâng, afirma Goethe în Faust.

Mănăstirea Râşca - Foto by Giorgel

Într-adevăr, noi, cei de azi, cu greu putem pătrunde în duhul marilor opere de artă sacră ale trecutului, percepţia fiindu-ne în mod inevitabil limitată de gratiile unui timp caracterizat prin viteză, performanţă şi dinamism.

Judecata de apoi - Mănăstirea Râşca

Un lucru e însă cert: mănăstirile din nordul Moldovei, un miracol al sintezei creatoare dintre Orient şi Occident realizată de strămoşii noştri, se răsfâng şi astăzi în sufletele pline de emoţie ale vizitatorilor din lumea întreagă, iar documentele descoperite în ultimele decenii arată impactul pe care l-au avut în trecut asupra evoluţiei artei religioase din lumea ortodoxă, de la Moscova şi până la Muntele Athos.

Constantin Severin – Imperiul Sacru.

Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei

Mănăstirea Râșca pe hartă

Pe aceiaşi temă:

Satul turistic Râşca

Recomandă pe Facebook

Tabloul votiv - Voievodul Petru Rares cu familia sa si Sf Nicolae

1 Comentariu

Mănăstirea Râșca

mai 1, 2011

În decursul timpului, ctitorii Mănăstirii Râşca au fost Petru Rareş, Macarie, Costea Băcioc şi Isaia

Aşezată în apropierea albiei râului Râşca şi a culmii Pleşu, într-un peisaj frumos şi variat, cu câmpii şi dealuri împădurite, iazuri şi pomi fructiferi, Mănăstirea Râşca este rezultatul a mai multe etape de construcţie şi refaceri succesive, începând din secolul al XV-lea şi până în prezent.

Cântărirea sufletelor - Mănăstirea Râşca

În satul vecin, Bogdăneşti, fusese ctitorită o mănăstire cu mult înainte, între anii 1343 şi 1365, de către domnitorul inaugurator Bogdan I, care a fost însă complet distrusă de hoardele tătăreşti în anul 1510. Doi ani mai târziu, în 1512, domnitorul Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, strămută sfântul lăcaş pe actualul amplasament, la poalele vârfului Pleşu, la început fiind înălţat aici un schit de călugări şi ulterior o biserică de piatră, distrusă şi ea în 1538 în timpul unei invazii în Moldova a turcilor conduşi de Soliman Magnificul.

Turnul de la intrare - Mănăstirea Râşca

Marele domn sprijinitor al bisericii şi culturii, Petru Rareş, împreună cu unul dintre cei mai de seamă ierarhi şi cărturari ai vremii, episcopul de Roman, Macarie, devin în anii 1541-1542 ctitorii providenţiali ai unei noi biserici, de dimensiuni reduse, din care se mai păstrează şi azi pronaosul, naosul şi sfântul altar. Mai târziu, între 1552 şi 1554, ea este zugrăvită în interior şi exterior, la început de către artişti locali, apoi în cea mai mare parte de pictorul grec Stamatelo Kotronas, originar din insula Zakyntos, care respectă cu scrupulozitate erminiile bizantine, în care importante sunt caracterul simbolic şi mistic al imaginilor, accentul fiind pus mai mult pe redarea unei lumi a esenţelor, mai puţin pe înfăţişarea reliefului accidentat şi profan al lumii exterioare.

Mănăstirea Râşca - Foto by Giorgel

Pictorul grec denotă o bună stăpânire a desenului, chipurile hieratice ale personajelor biblice fiind conturate cu o anumită pregnanţă şi nobleţe, el fiind în acelaşi timp un bun colorist, aşa cum o dovedesc puţinele fresce exterioare care se mai păstrează pe peretele sudic, Judecata de Apoi şi Scara lui loan Sinaitul, învăluite într-o misterioasă culoare albastru-cenuşiu, care-şi schimbă nuanţele în funcţie de anotimp. I se pot reproşa totuşi puţin cunoscutului artist din insula Zakyntos (despre care actualul stareţ al mănăstirii, cultivatul ierarh Mihail, coautor al unei monografii a mănăstirii, spune că va încerca să afle mai multe lucruri la el acasă), unele neglijenţe de ordin compoziţional, o anumită discordanţă între formele arhitectonice şi iconografie.

Mănăstirea Râşca

Jefuită şi distrusă din nou în 1574, tot de către turci, Mănăstirea Râşca rămâne pustie aproape 40 de ani, până când marele vornic al Ţării de Jos, Costea Băcioc din Bârlad, se hotărăşte să o refacă aproape com¬plet, între anii 1611 şi 1617. El i-a adăugat un uriaş pridvor, care-i asigură o notă inconfundabilă, apoi a reparat turla naosului, chiliile, clopotniţa şi masivele ziduri de împrejmuire. După jafurile pustiitoare din anii 1633, 1671, 1674, 1686, 1691, 1697, 1716 şi 1821, o perioadă fastă în viaţa mănăstirii este cea dintre 1823 şi 1842, când a fost egumen arhimandritul Isaia Râşcanul, autor al unui amplu program de reconstrucţie, realizat în special în primii patru ani.

Iisus pe tronul judecătorului - Mănăstirea Râşca

Acesta a făcut modificări notabile la corpul bisericii, pe care a înzestrat-o cu două noi turnuri, unul de piatră şi altul de lemn, a lărgit ferestrele, a zugrăvit-o în interior şi în ocniţele pridvo¬rului cu sprijinul pictorului Ilarion Ivanovici, a construit chilii noi şi a înzestrat mănăstirea cu podoabe de preţ. Iată cum îl zugrăveşte însă pe egumenul Isaia Râşcanul, arhiereul Narcis Creţulescu de la Mănăstirea Neamţ, în cartea sa Istoria Sfintei Mănăstiri Râşca, publicată în 1901: Isaia era un om înalt, bălan, acoperit, foarte fioros şi rău. În 1842, vrednicul Isaia, care obişnuia să-şi bată călugării mai leneşi, a fost înlocuit cu Teodorit, fost egumen la Mănăstirea Slatina, care era mai boer şi mai sfredel decât Isaia, cum aflăm din monografia scrisă într-un limbaj plin de savoarea de altădată.

Constantin Severin – Imperiul Sacru.

Mănăstiri şi biserici din nordul Moldove.

Mănăstirea Râșca pe hartă

Pe aceiaşi temă:

Satul turistic Râşca

Recomandă pe Facebook

Lasă un comentariu

Mănăstirea Râșca

mai 1, 2011

Aici se află mormântul cronicarului Macarie, cel mai renumit episcop al Romanului din secolul al XVI-lea

La Mănăstirea Râşca se află mormântul ctitorului Macarie, cunoscutul cronicar al lui Petru Rareş, intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, unde a învăţat bine Sfânta Sciptură, greaca şi slavona, ajuns egumen în anul 1523. În 1531, domnitorul Petru Rareş îi dă sceptrul episcopiei Romanului, pe care-l păstrează până în 1549, când este alungat de Iliaş, fiul lui Petru Rareş, trecut ulterior la islamism sub numele de Mehmet. În 1550, domnitorul Ştefan Rareş, fratele lui Ilieş, îl reaşază pe Macarie în scaunul episcopal:

Mănăstirea Râşca

Întorcând puternica sa mână, pe mine surghiunitul, un mort între vii, mă chiamă şi cu mâna domniei sale îmi încredinţează iarăşi cârja. În preambulul cunoscutei sale cronici, Macarie afirmă că aceasta a fost scrisă spre a împlini poruncile domneşti, adică ale slăvitului şi pentru duşmani înfricoşatului Petru, feciorul lui Ştefan Voevod cel Viteaz şi ale marelui său logofăt Kir Teodor, căci ei mi-au poruncit nemerniciei mele celui mai de pe urmă dintre ieromonahi, smeritului Macarie, a nu lăsa faptele întâmplate în vremurile şi domniile trecute să rămână învăluite în mormântul uitării, ci a le preda istoriei. Mai întâi, episcopul Macarie a copiat o versiune prescurtată provenită de la Putna a letopiseţului început la curtea lui Ştefan cel Mare, ajuns până în anul 1525, dar o reia apoi şi o îmbogăţeşte cu informaţii noi. Cronica sa ne oferă o imagine encomiastică a binefăcătorilor săi, Petru Rareş şi fiul său, Ştefan, textul fiind scris într-un stil plin de înflorituri, de zorzoane anacronice de tip bizantin, sub influenţa cronografului Manases din Bizanţ. Despre vrăjmaşul său, domnitorul Iliaş, Macarie ne oferă un portret pe măsura nădufului acumulat în timp: O zavistie, fiară crudă, tigru mâncător de oameni, săgeată fără de fier, suliţă mai ascuţită decât toate….

Turnul de la intrare – Mănăstirea Râşca

În perioada primilor ctitori, Petru Rareş şi Macarie, a trăit şi s-a format la Mănăstirea Râşca un monah plin de evlavie şi smerenie, care a intrat în rândul sfinţilor BOR, Cuviosul Ioan de la Râşca. Cunoscut şi sub numele de Sfântul Ioan Arhiepiscopul, acesta era de loc din zona Sucevei, fiul lui Gheorghe şi al Anastasiei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râşca, în anul 1560, ca fiu duhovnicesc al episcopului Macarie, ajungând egumen al mănăstirii, episcop de Huşi (1598-1605) şi de Rădăuţi (1598-1605), chiar mitropolit al Moldovei pentru o scurtă perioadă de timp. Purtător de Hristos, precursor al isihasmului, practicant fervent al rugăciunii inimii, Cuviosul Ioan avea darul facerii de minuni şi al înainte vederii. El a fost supranumit arhiepiscopul cel sfânt şi minunat de către cultivatul mitropolit al Moldovei, Dosoftei. Dascălul şi povăţuitorul său era un renumit sihastru al locului, Iov, care a trăit 30 de ani în pustiu şi a prevestit printre altele distrugerea Mănăstirii Râşca şi risipirea călugărilor de către turci, din anul 1574. Preveniţi din timp de viziunea sihastrului, toţi călugării de la mănăstire, în frunte cu Cuviosul Ioan, s-au retras în munţii din apropiere, la pustnicul Iov, după ce au aruncat cele două clopote într-un iaz din apropiere (ele nu au mai fost niciodată recuperate) şi au îngropat obiectele de preţ

Râşca – Foto by Giorgel

Studiind vechi documente şi mărturii, oricine îşi poate da seama de intensa trăire duhovnicească şi spirituală a monahilor moldoveni din secolele XV şi XVI, perioadă în care Patericul românesc s-a îmbogăţit cu cei mai numeroşi sfinţi, dar şi de pierderea de substanţă în evoluţia lor morală şi sufletească din secolele XVII, XVIII, XIX şi XX. Tot din cartea arhiereului Narcis Creţulescu aflăm date inedite despre zavera călugărească din secolul al XVIII-lea, când numeroşi călugări erau schimbaţi de la o mănăstire la alta în funcţie de bunul plac al unor egumeni lacomi de câştig, unii dintre ei fiind spioni ruşi.

Mănăstirea Râşca

Foarte mulţi călugări răzvrătiţi erau trimişi la Mănăstirea Râşca, ajunsă în secolul al XlX-lea şi prizon politic, aici fiind închis timp de şase luni, începând cu 14 octombrie 1844, Mihail Kogălniceanu, din ordinul domnitorului Mihail Sturza, naşul său. A stat închis în clopotniţă, într-o cămăruţă cu cuptor, fiind păzit de un sergent, un caporal şi patru soldaţi din cavalerie. Aceleaşi surse vorbesc despre corupţia ierarhilor din secolul al XlX-lea, cu furături, risipă şi joc de cărţi, mănăstirile devenind adevărate cuiburi de scandaluri şi spoliere din cauza unor samsari civili şi călugăreşti de pe lângă Mitropolia Moldovei, protopopii de ţinuturi fiind consideraţi zbirii lui Atila.

Vorba cuviosului Narcis Creţulescu, pe care mulţi ierarhi de azi nu prea îl agreează: Cultura cu civilizaţia modernă ne-au perfecţionat in arta de a lustrui bubele cele vechi.

Constantin Severin – Imperiul Sacru.

Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei

Pe aceiaşi temă: