Pictura murală interioară şi exterioară, opera pictorului Ioan Zugravul, care a fost ajutat de fratele său, Sofronie, constituie pe bună dreptate principala atracţie a monumentalului ansamblu înălţat într-un peisaj pe măsură, la marginea localităţii Suceviţa. Tradiţia locului spune că anumite elemente decorative, mai ales numeroasele steluţe de aur, au fost 14 pictate de o foarte frumoasă femeie, Teodora, o necunoscută care purta de obicei un văl pe faţă, şi care venise aici pentru reculegere şi ispăşirea unui canon impus de duhovnicul ei. Frescele impresionează prin bogăţia scenelor, strălucirea culorilor şi caracterul narativ al amplei desfăşurări de imagini.

Exuberanţa cromatică e dată probabil de folosirea culorilor pure, renunţarea la tonurile variate şi folosirea din plin a prăfuiţii de aur. Verdele renumit al Suceviţei, care apare din abundenţă mai ales în fundalurile frescelor exterioare, este culoarea bucuriei şi a tinereţii la români iun om încă verde), sau a regenerării spirituale, culoarea profeţilor şi a evanghelistului Ioan, vestitorii Duhului Sfânt. Cei doi pictori, fraţii Ioan şi Sofronie, se apropie de Giotto prin măiestria şi minuţia cu care folosesc fondurile imaginilor pentru a reda somptuoase forme arhi¬tecturale, culmi, arbori, flori exotice şi locale (garoafa, macul, feriga), fântâni cu cumpene, costume de epocă ş.a., manieră care creează senzaţia de plinătate, şi în care s-a remarcat şi unul dintre maeştrii picturii moderne româneşti, Ion Ţuculescu. Este vizibilă în imaginile sacre de la Suceviţa tensiunea dintre iconografia în stil bizantin impusă, cu influenţe din arta iconarilor ruşi şi munteni (trăsăturile personajelor, atitudini, acţiuni), şi plăcerea şi libertatea artistului de a fi original, mai ales în spaţiile aerate ale fundalurilor.

Originalitatea lui Ioan şi Sofronie izbucneşte cu forţă în aceste detalii pline de gustul poveştilor laice şi de lumina spiritului local. E o adevărată acrobaţie artistică, prin care artiştii scapă de temele impuse de programul iconografic creştin-ortodox şi se pierd cu pasiune în aceste pitoreşti amănunte, în scene secundare, în poveştile şi legendele locului, în peisaje, clădiri, plante, animale etc. Caracterul accentuat decorativ al frescelor este amplificat şi prin folosirea din abundenţă a frumoaselor inscripţii slavone şi a acelor steluţe de aur, mai ales în interior. În pridvor e redată în principal Judecata de Apoi şi legenda Sfântului Ioan cel Nou, în care e reprezentat şi Alexandru cel Bun, cu ocazia sosirii moaştelor la Suceava, în pronaos fiind zugrăvite sinoadele, calendarul, Acatistul Maicii Domnului şi vieţile Sfinţilor Gheorghe şi Nicolae, în gropniţă se remarcă o inedită desfăşurare a vieţii lui Moise, în naos Genera, viaţa Mântui¬torului şi tabloul votiv al ctitorilor, iar în altar acea interesantă scenă Cortul mărturisirii, o influenţă a picturii din Ţara Românească. Atracţia mistică pentru Trinitate este o altă caracteristică a picturii interioare de la Suceviţa.

În exterior, impresionează Scara Sfântului Ioan Sinaitul, un poem vizual al ascensiunii spirituale, frescă emblematică pentru arta sacră a Evului Mediu românesc. Călugării care urcă sunt acompaniaţi de îngeri cu aripile încremenite într-un zbor suspendat, reverberaţi plastic în alte şiruri paralele de îngeri, care mângâie parcă alte şi alte scări invizibile, la nesfârşit. Scara celor 30 de virtuţi, care reprezintă de fapt aripi ale spiritului, separă lumea de o ordine sublimă a monahilor autentici şi a cetelor îngereşti de cea contorsionată şi haotică a păcătoşilor seduşi de diavoli. Sfântul Ioan Scărarul, numit şi Scolasticul, pentru aleasa pregătire intelectuală, sau Sinaitul, în amintirea perioadei petrecute la Mănăstirea din Muntele Sinai, a trăit în secolul al Vl-lea D.H. şi este autorul uneia dintre cele mai renumite cărţi de teologie creştină, Scara dumnezeiescului urcuş. El a scris, într-un stil cu certe calităţi literare şi duhovniceşti, o culegere de reguli pentru monahi, valabile însă şi pentru laici, care fiind respectate ar asigura urcarea acestora spre cer pe o scară aidoma celei văzute de Patriarhul Iacov în vis. Cele 30 de trepte ale acestei scări a luminii zugrăvită pe peretele nordic al Mănăstirii Suceviţa, ar fi: lepădarea de viaţa deşartă şi retragerea, despătimirea, înstrăinarea, ascultarea, pocăinţa, pomenirea morţii, plânsul de bucurie făcător (plânsul după Dumnezeu), nemânierea, neţinerea de minte a răului, renunţarea la viciul clevetirii, tăcerea, evitarea minciunii, evitarea lenei sufleteşti, înfrânarea lăcomiei stomacului, castitatea, lipsa iubirii de arginţi şi neagonisirea, absenţa nesimţirii, cântarea în obşte, privegherea trupească, lipsa fricii, evitarea slavei deşarte, lipsa mândriei, evitarea hulei, blândeţea şi simplitatea, preaînalta smerită cugetare, dreapta socoteală, sfinţita liniştire a trupului şi a sufletului, fericita rugăciune, desăvârşirea şi, în sfârşit, dragostea, în chip de sfântă treime a virtuţilor (credinţa, nădejdea şi iubirea).

De o frumuseţe plină de sfânta treime a lumii morale, icoanele de pe pereţii Mănăstirii Suceviţa aşteaptă parcă transfigurarea noastră, în aşa fel încât să devenim noi imaginile lor, trupuri de înviere profilate pe cerul invizibil. Urcaţi, urcaţi, fraţilor, purtând cu râvnă suişuri în inimă, ne îndeamnă din înalturi Sfântul Ioan Scărarul.

Constantin Severin – Imperiul Sacru.

Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei.

Pe aceiaşi temă:

• Mănăstirea Suceviţa, Locul unde putem urca Scara Virtuţilor
• O familie de eroi civilizatori ai României, Poloniei, Ucrainei şi Rusiei
• Maicile continuă tradiţia realizării de obiecte de cult cu o mare valoare artistică

Nu cred că o altă familie de cărturari şi demnitari suceveni a avut o evoluţie mai spectaculoasă decât cea a Movileştilor, înscrisă cu slove de aur în cărţile de istorie a patru ţări importante pentru destinul civilizaţiei şi spiritului european: România, Polonia, Ucraina şi Rusia. Ctitorii Mănăstirii Suceviţa, Gheorghe Movilă, episcop de Rădăuţi şi apoi mitropolit al Moldovei, împreună cu fraţii săi, Ieremia Movilă, domn al Moldovei (1595-1600, 1600-1606) şi Simion Movilă, domn al Ţării Româneşti (1600-1602, cu intermitenţe) şi al Moldovei (1606-1607), şi alături de tatăl lor, marele logofăt Ion Movilă, au fost veritabili eroi civilizatori ai acestor locuri, iar urmaşii lor, în special Petru Movilă, mitropolit al Kievului, au continuat opera de civilizare şi de apropiere de lumea Apusului în Polonia (care cuprindea atunci o bună parte din Ucraina de azi, inclusiv Kievul) şi Rusia.

Canonizat recent de ucraineni şi de români, suceveanul Petru Movilă, fiul lui Simion Movilă şi al Marghitei (Margareta Hâra), unul dintre cei mai mari cărturari şi teologi europeni ai secolului al XVII-lea, a fost fondatorul primei universităţi ortodoxe, Academia Movileană din Kiev, şi al mai multor tipografii în Polonia, Ţara Moldovei şi Ţara Românească. Rolul său în occidentalizarea Rusiei este de asemenea extrem de important, chiar după moartea sa continuând acest proces, mai ales în timpul vestitului şi temutului ţar Petru cel Mare (1682-1725), care a oferit înalte demnităţi discipolilor kieveni ai lui Petru Movilă, şi a sprijinit transformarea Academiei de la Moscova în şcoală latină, după modelul Academiei Movilene. Autor al unei veritabile Renaşteri prin cultură a Bisericii ortodoxe, acest mare prinţ al spiritului, care s-a rugat probabil în unele momente la ctitoria şi la mormântul tatălui său de la Suceviţa, nu şi-a uitat niciodată originea moldovenească, susţinând cu toate eforturile crearea, în cele două principate româneşti, a unui veritabil flux de tipărituri bisericeşti, sporind astfel tezaurul spiritualităţii noastre vechi.

Ieremia Movilă, diplomat al Universităţii Iagellone din Krakowia, una dintre cele mai renumite şcoli superioare ale timpului, cel care avea dublă cetăţenie, moldoveană şi polonă, era nepot al lui Ştefan cel Mare, fiind fiul marelui logofăt Ion Movilă şi al prinţesei Maria, fiica lui Petru Rareş. A avut trei fii, Bogdan, Alexandru şi Constantin, şi patru fiice, 12

Maria, Ecaterina, Irina, supranumită Chiajna şi Stana-Ana, toate căsătorite cu mari demnitari de la curtea regală a Poloniei, nobili de prim rang. Un urmaş al Măriei a devenit rege al Poloniei, Stanislas Leszcynski, iar nepotul Irinei Chiajna, Mihai Korybut Wisznieowecki, a fost de asemenea rege al Poloniei, între anii 1669 şi 1673.

Cronicarul Miron Costin, căsătorit cu Elena, una din nepoatele lui Simion Movilă, i-a făcut un portret memorabil marelui său înaintaş, domnitorul Ieremia Movilă, înmormântat şi el la Suceviţa, un portret în care recunoaştem multe trepte ale Scării virtuţilor, om întreg la toate, nerăpitor, nemândru, nevărsătoriu de sânge, blându, dumnădzărescu pre cum mărturiseşte războiul său cu Răzvanu-vodă cum n-au vrut să iasă din beserică până nu s-au săvârşit sfânta leturghie, măcaru că-i spune că să agiungu oştile. În dalele lui mare bivşuguri şi plină ţara de toate. Toader Movilă, mare spătar şi frate vitreg al ctitorilor de la Suceviţa, este cel care a zidit Mănăstirea Teodoreni (1597) din Burdujeni, sfânt lăcaş în care putem admira singurul portret pictat al logofătului şi cronicarului Miron Costin.

Constantin Severin – Imperiul Sacru.

Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei.

Pe aceiaşi temă:

• Mănăstirea Suceviţa, Locul unde putem urca Scara Virtuţilor
• Maicile continuă tradiţia realizării de obiecte de cult cu o mare valoare artistică
• Scara Sfântului Ioan Scărarul